Situatia Dobrogei in sec.XIII-XIV.

Congresul de la Berlin

Congresul de la Berlin

Congresul de pace s-a desfășurat la Berlin pentru că în epocă Germania era principala putere europeană. După înfrangerea Franței de la Sedan și realizarea unității spațiului german în jurul Casei de Hohenzollern și a împaratului Wilhelm I, Germania va domina Europa. Marea Britanie continua să ramână în ceea ce istoricii numesc “splendida izolare”, adică ea urmarea ce se întampla pe continent și participă la politica acestuia, dar nu se angrena în nici un sistem de tratate și alianțe. Congresul a avut cateva prevederi care se refereau în mod expres la România, cea mai importantă fiind recunoașterea independenței de stat. Dar recunoașterea nu era absolută, ci cu anumite condiții. Prin tratat, România pierdea sudul Basarabiei(primit prin tratatul de la Paris in 1856) și obținea – conform dorintei Rusiei- Dobrogea, Delta Dunarii si insula Serpilor. Rusia a forțat acest schimb, deoarece era interesată de zona strategică a Gurilor Dunării.

Aliante militare europene,in I razboi mondial(harta)

Cântec ostasesc (V.Alecsandri)

Cântec ostasesc
   Vasile Alecsandri

Român verde ca stejarul,
Râd de duşmani şi de moarte!
Să-mi trăiască armăsarul
Şi prin glonţi să mă tot poarte!

Sai, voinice, şi nechează
Ager, falnic ca un zmeu,
Căci am inimă vitează
Şi credinţă-n Dumnezeu!

Cât mi-a sta mâna voinică
Pe-a mea pală ostăşească,
N-aibă grijă de nimică
Ţara mea cea românească!

Sai, voinice, şi nechează
Ager, falnic ca un zmeu,
Căci am inimă vitează
Şi credinţă-n Dumnezeu!

Cu-al meu suflet, cu-a mea pală,
Cu-al meu şoim albit de spume,
În duşmani vom da năvală,
De s-a duce vestea-n lume!

Sai, voinice, şi nechează
Ager, falnic ca un zmeu,
Căci am inimă vitează
Şi credinţă-n Dumnezeu!

Doi eroi in luptele de la Grivita

Doi eroi in luptele de la Grivita

    Dupa ce au faptuit Unirea,romanii au fost nevoiti,dragii mei,sa lupte pentru a indeparta stapanirea sultanului asupra Romaniei.

    Acel razboi s-a numit Razboiul pentru Independenta din anul 1877.

    Atunci romanii s-au batut cu nespusa vitejie in luptele de la Plevna,Rahovasi Smardan.

    Tineti minte aceste nume de localitati,pentru ca acolo strabunicii nostril au scuturat,definitiv,jugul turcesc.

    In orasul Plevna si in imprejurimile lui,se intarise Osman pasa,cel mai de seama general turc din acea vreme.Avea multa armata,multe arme si tunuri.In jurul orasului,pe inaltimi,soldatii turci construisera un fel de cetati,numite redute.Le intarisera cu santuri,cu garduri,cu pari ascutitisi cu tunuri,asa fel ca nimeni san u le poata cuceri.

    Ostasii romani doreau sa intre cat mai repede in lupta:

“Sa sfarsim razboiul,ziceau ei,si sa ne intoarcem acasa.”

    Unii erau ingrijorati;altii veseli si increzatori in victorie.Se numeau dorobanti sau caciulari,pentru ca purtau pe cap caciuli,cu cate o pana de curcan tantosa,infipta intr-o parte.Si cantau:

“Toti dorobanti,toti caciulari,

Romani de vita veche

Purtand suman,opicini,itari

Si cusma pe o ureche.”

Jucau si o hora cu strigari de haz:

“Colo-n Plevna si-n redute

Stau paganii mii si sute,

Stau la panda tupilati

Ca zavozi de cei turbati.

Las’sa sada mari si mici…

Trageti hora,mai voinici!”

    In batalia de la Plevna,ostasii romani au primit misiunea sa cucereasca redutele de la Grivita.Sarcina foarte grea,pentru ca erau cele mai tari mai bine aparate dintre toate redutele de la Plevna.

    In fruntea atacului de la Grivita a fost randuit batalionul comandat de maiorul George Sontu.

    Dupa ce si-a inzestrat soldatii cu gloante,scari,snopi de nuiele,franghii,maiorul Sontu le-a vorbit,cu mare insufletire,aratandu-le ca lupta pentru sfanta libertate a tarii.Apoi a ordonat:

“Gornist,suna atacul!...”

     Gornistul a sunat prelung:ta-ta-a-a-a,Tata-taaa…ca un indemn si ca un intaritor al cugetelor.

   “La asalt baieti!Inainteee!”a strigat maiorul.Ostasii au pornit,cu indrazneala,cu inima barbata.In frunte falfaia drapelul tricolour,purtat de un portdrapel voinic si falnic.Parca nici nu le pasa ca,din redute,turcii trageau furiosi,trageau cumplit,du pustile si cu tunurile,Nu le pasa ca gloantele vajaiau prin aer,ca mii si mii de vipere ucigase.Nu le pasa ca srapnelele explodau asurzitor si rascoleau pamanatul ca zeci de tauri turbati,lovind si ucigand zeci de zeci de romani.Gloantele si bucatile de schije sfasiau paza drapelului,parca ar fi taiat-o cu foarfecele.

     Caci furia turcilor nu mai avea margini.Ii vedeau pe roamani canzand rapusi de gloante si se bucurau.Se intristau insa si se maniau mai tarecand vedeau ca,din urma,atacau altii,mereu alti romani,ca niste nepotolite valuri,apropiindu-se pas cu pas de redute.

     Dar dintr-o data,se iveste in fata romanilor o vale adanca.Nu stiau ca exista.Totusi nu sovai nimeni:se aruncara printre spini si maracini,mai rai decat o retea de sarma ghimpata.Unii inaitau in picioare;altii se tarau in genunchi ori pe branci.Toti trageau glont dupa glont in turcii de reduta.De-abia asteptau sa urce pe parapete si sa dea lupta la baioneta,corp la corp.

    Dar iata ca un glont turcesc il izbeste pe cel care inainta in frunte:pe maiorul Sontu.Il izbeste drept in piept.Cade,rapus,dar mai are putere sa strige:

“Flacai,tot inainte!”

    Comanda batalionului o ia capitanul Nicolae Walter Maracineanu.

    Ostasii lacrimeaza dupa viteazul lor mior si merg inainte,salt dupa salt.Vor,cu orice pret,sa-l razbune.

    Trompeta suna tot mai indarjit:

“Ta-ta-taaa!Ta-ta-taaa!...”

Cade lovit de glont si gornistul.

Dar alt dorobant ridica goarna si suna inainte cu putere:

“Ta-ta-taaa…”

     Asa dorobantii romani au ajuns la parapete.Au aruncat franghiile si scarile,au urcat.

S-au incaierat cu turcii sus,pe parapete.

In aceasta lupta e ucis si capitanul Maracineanu.

     Dar nici acum dorobantii nostril nu-si pierd curajul.Urca scarile si,izbind cu mare manie in dreapta si in stanga,ii rapun pe dusmani.

     Un ostean doboara steagul turcesc si in locul lui infige drapelul romanesc.

     Turcii din reduta cad ucisi de baionetele romanilor.Unii fug.Pe altii,dorobantii ii iau prizonieri.

     Asa au cucerit romanii strasnica reduta Grivita,de la Plevna.

     Toti cei care au vazut aceasta apriga batalie au rostit cuvinte mari de lauda despre vitejia ostasilor nostri.

        ( Dumitru Almas, Povestiri istorice, Bucuresti, Editura Nicol,2005)

Brancardiera de la Rahova

Brancardiera de la Rahova

      Am socotit,dragii mei,ca este bines a mai aflati si despre alte intamplari din vremea Razboiului pentru Independenta.

     Era iarna.Frigul patrundea pana la oase.Dar soldatii romani nu se jeleau.Se pregateau sa asalteze,cat mai repede,redutele de la Rahova,cea din urma cetate in care se aparau turcii.

     Dar trebuie sa va spun,ca printre soldatii de aici se afla si Ileana Boghian,o tanara taranca din Vrancea.Venise pe campul de lupta sa aduca imbracaminte mai calduroasa:o flanela si manusi de lana pentru fratele ei mai mare,Boghian Alecu,dorobant in batalionul maiorului Ene Constantin.

     Cand a ajuns la Rahova,a aflat ca fratele ei murise in luptele de la Plevna.Foarte indurerata,Ileana a hotarat sa ramana printre soldati,ca brancardiera.Adica sa ajute la adunarea soldatilor de pe locul bataliei.Asa au povatuit-o maiorul Ene si sergentul Trif Ion,un transilvanean voluntar in razboi:

    “Ramai cu noi,Ileana,pana sfarsim socotelile cu dusmanul.Si apoi ne intoarcem impreuna in tara,biruitori.”

Intelegand ca va fi de folos pentru dobandirea victoriei,Ileana a ramas,S-a imprietenit cu alta fata,Irina din Gorj.Si,amandoua,au carat zeci si zeci de raniti cu brancarda,repede,dandu-i in seama sanitarilor si a doctorilor sa-i opereze si sa le

 bandajeze ranile.

      Batalionul maiorului Ene Constantin a dat,la Rahova,asalturi grele,crancene,Ostasii au trecut prin gloante si srapenele care suierau si improscau foc si moarte.Maiorul Ene flutura sabia in vant si striga,cu toata puterea.

      “Nu va lasati,baieti!Inainte!...Sa cucerim si cea din urma reduta!”Dorobantii se avantau in lupta cu tot mai multa manie si barbatie.

Trageau focuri dupa focuri cu pustile.Iar cand patrundeau intre turci,loveau naprasnic cu patul pustii ori infigeau baionetele.Sute de dusmani au cazut raniti ori morti.Dar si dintre romani au cazut destui.

      Din urma,Ileana si Irina,la sir cu alti brancardieri,au ridicat ranitii,transportandu-I la adapost.Umblau tupilus,sa nu le vada dusmanii si sa le impuste.

      Cand dorobantii maiorului Ene au ajuns la locul potrivit pentru asalt,comandamentul le-a poruncit:

     “Copii,cu acelasi avant,sa dam dusmanului cea din urma lovitura.Cucerind Rahova,sfarsim razboiul.Gornist,suna asaltul!”

      Si macar ca dusmanul tragea cumplit din tunuri,iar gloantele suierau prin aer ca niste viespi nebune,ostasii tasnira ca din prastie,la asalt.Indrazneala si vitejia romanilor ii zapaci,ii coplesi pe dusmani.Luptand la baioneta,ai nostri au patruns in reduta cea mare de la Rahova.Maiorul Ene lovea cu sabia,culcand la pamant pe toti cei ce-i stateau in cale.Lupta si-si imbarbata ostasii:

     “Nu va lasati,baieti!Dati fara mila!...Ii rapunem…Ii rapunem acusi!...”

      Dar nu sfarsi bine aceasta comanda si un glont dusma il nimeri drept in piept.Cazu.Sergentul Trif Ion se apropie,fuga,sa-l ridice.Din urma veni si Ileana cu brancarda.Maiorul varsa sange pe gura si sange ii curgea din rana de pe piept.Zise,totusi:

     “Sprijiniti-ma,in picioare,sa-mi vad ostasii,fratii,cum cuceresc Rahova…Sa ma incredintez sa n-am murit degeaba…”

Cand a vazut tricolorul romanesc falfaind pe cel mai inalt parapet al redutei,a zis:

     “Asa …Victoria e a noastra!...Acum asezati-ma pe targa…”

Intins in targa,ofiterul a inchis ochii pentru totdeauna.Ileana i-a dus trupul la adapost.

      Sergentul Trif Ion a intrat din nou in lupta.Alaturi de tovarasii lui au razbunat moartea comandantului lor.

      Dar s-a intamplat ca,printre cele din urma gloante,trase de turci,unul sa-l loveasca pe sergentul Trif,in piciorul drept.S-a tarat cateva sute de pasi,pana l-a intalnit Ileana brancardiera.Inatai fata s-a speriat:ii era drag sergentul si suferea pentru durerile lui.

Asezandu-l pe brancarda,l-a dus,in graba,la doctor,rugandu-l sa-i scoata imediat glontul din picior.

     “O sa se vindece repede,i-a spus doctorul.E tanar si voinic.”

      Peste o luna,turcii au fost biruiti cu totul si pretutindeni.

      Intorcandu-se in Vrancea,Ileana l-a luat pe Trif Ion cu dansa,sa-l vada si parintii ei.Cu vroia lor au facut nunta frumoasa de au jucat romanii din Transilvania si din Romania,devenita tara Independenta.

(Dumitru Almas, Povestiri istorice,Bucuresti ,Editura Nicol,2005)

Istoria Dobrogei

             ...spatiul dobrogean...

in A. Negoiescu, P. Dumitriu, Durostor (cuvinte, fapte , icoane), Calarasi,Tipografia Ionita Christescu.

              Dobrogea , prin asezarea geografica , a fost coridorul pe unde s-au scurs invaziile de la nordul Marii Negre spre Bosfor si spre tarmurile Mediteranei. Primii barbari, care au navalit in acest spatiu, au fost triburile germanice.

       “ Românii îşi întemeiază mici ţărişoare care erau conduse de voievozi pentru a tine piept năvălitorilor unguri şi tătari. Cea mai sigură marturie că romanii au fost totdeauna mai numeroşi şi în statornică continuare istorică ne-o dau hârtiile făcute de straini. Noi românii avem cele mai numeroase  numiri topice cu care îi întrecem şi  pe bulgari şi ruşi la un loc.”

 

             Locuitorii din părtile Constanţei au păstrat din timpuri vechi amintirea poetului roman Ovidiu (insula Ovidiu şi lacul Ovidiu lângă Mamaia).

                   In 1914,dupa ce prin tratatul de la Bucuresti din 1913 Cadrilaterul a revenit Romaniei, Regele Carol I a vizitat judeţul Durostor,unde a fost primit călduros de populaţie.